În fiecare an, în Boston au loc peste 300 de jafuri bancare. Şi un singur cartier, Charlestown, a dat lumii mai mulţi spărgători de bănci şi hoţi de maşini decât oricare alt loc din America.
Doug MacRay (interpretat de Ben Affleck) este unul dintre ei. Însă nu e "croit" din aceeaşi stofă ca ceilalţi, deoarece a avut o şansă să-şi schimbe viaţa, să n-o ia pe urmele tatălui său criminal. Cu toate acestea, Doug a ales să devină şeful unei bande de hoţi fără scrupule, a căror mândrie este de a fura fără să fie prinşi. Singura familie a lui Doug este formată din complicii săi în ale hoţiei, iar singurul om pe care îl poate considera aproape ca un frate este Jem (interpretat de Jeremy Renner), în ciuda temperamentului aprig şi comportamentului periculos al acestuia.
Situaţia se schimbă, însă, după ultima spargere, când Jem o ia ostatecă pe managera băncii, Claire Keesey (interpretată de Rebecca Hall). Când descoperă că aceasta locuieşte chiar în Charlestown, Jem e cuprins de nervozitate şi vrea neapărat să afle cât de multe ştie Claire despre autorii spargerii. Ştiind de ce e capabil Jem, Doug promite că se ocupă el şi o caută pe Claire, căreia nici nu-i trece prin minte că această întâlnire nu e deloc întâmplătoare şi că fermecătorul străin este unul dintre cei care o terorizase cu câteva zile înainte.
Trimiteți un comentariu